CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
FĂCUTĂ DE SOLOMON
(Aici redată în formă prescurtată, parţial decriptată)
1
- Sărută-mă cu sărutările gurii tale,
că dezmerdările tale sunt mai bune decât vinul;
miresmele tale sunt balsam tămăduitor
şi mir vărsat este numele tău:
de aceea te iubesc pe tine fecioarele.
Regele m-a dus în cămările sale.
Ne vom veseli şi ne vom bucura de dragostea ta
mai mult decât de vin,
fiindcă pe drept eşti iubit.
- Neagră sunt, o, fiice ale Ierusalimului,
dar sunt frumoasă,
fiindcă m-a privit soarele.
Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine
şi m-au pus să le păzesc viile,
dar via mea n-am păzit-o.
Spune-mi, acela pe care te iubeşte inima mea,
unde îţi paşti oile,
unde te odihneşti la amiază,
ca să nu rătăcesc zadarnic
pe la turmele tovarăşilor tăi?
- Dacă nu ştii unde,
o, cea mai frumoasă dintre femei,
mergi pe urmele oilor
şi paşte-ţi mieii lângă colibele păstorilor…
Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon
te aseamăn eu pe tine, scumpa mea.
- Mănunchi de mirt este iubitul meu,
când se odihneşte între sânii mei!
- Ce frumoasă eşti, iubito,
cât de frumoasă eşti!
Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.
- Ce frumos eşti, iubitule, ce plăcut eşti!
Iarba verde este patul nostru,
Cedrii sunt grinzile casei noastre
şi chiparoşii ne sunt adăpost.
2
- Trandafir de Saron sunt eu,
crin în mijlocul spinilor este iubita mea între fete.
- Măr între copacii pădurii
este iubitul meu între flăcăi.
Stau cu drag la umbra lui
şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
El m-a dus în casa de ospăţ
şi dragostea este steagul ce flutură peste mine.
Întăriţi-mă cu turte de struguri,
învioraţi-mi gura cu mere,
că sânt bolnavă de dragostea lui.
Să-şi pună mâna stângă sub capul meu
şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!
Vă implor, fiice ale Ierusalimului,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
înainte de a veni vremea ei!
Iată, iubitul meu vine sărind peste munţi
şi săltând peste dealuri,
precum gazela,
precum puiul de cerb.
A ajuns după zid,
priveşte prin ferestre
şi aşa îmi glăsuieşte:
- Scoală-te, iubito! Vino, frumoaso!
Iată, iarna a trecut,
florile au răsărit,
timpul cântării a sosit,
glasul turturelei se aude în câmpiile noastre;
viile înfloresc,
smochinele se pârguiesc!
Porumbiţă din crăpăturile stâncii,
ascunsă în sprânceana prăpăstiilor,
arată-mi faţa şi fă-mă să-ţi aud glasul!
Prindeţi vulpile, vulpile cele mici,
care strică viile,
că viile noastre sunt în floare!
Prea iubitul meu este al meu
şi eu sânt a lui;
el îşi paşte turma între crini.
Până la răcoarea zilei
şi până la lungirea umbrelor,
întoarce-te iubitule!
Sari ca o căprioară, sari ca puiul de cerb
peste munţii ce ne despart.
3
Am căutat noaptea în aşternutul meu,
am căutat pe iubitul meu,
l-am căutat, dar nu l-am aflat …
M-am sculat atunci şi am cutreierat toată cetatea.
Întâlnitu-m-am cu paznicii care păzesc zidul cetăţii
şi i-am întrebat : ”N-aţi văzut pe dragul sufletului meu?”
Abia trecusem de ei
şi l-am găsit pe iubitul inimii mele.
L-am apucat şi nu l-am mai lăsat
până nu l-am dus la mama mea,
până nu l-am dus în casa celei ce m-a născut.
Vă jur, fiice ale Ierusalimului,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
înainte de a veni vremea ei!
Iată, trăsura regelui Solomon
apare din pustie într-o coloană de fum,
înconjurată de şaizeci de voinici
înarmaţi cu toţii până în dinţi.
Ieşiţi, fetele Sionului,
şi priviţi-l pe Solomon
purtând cununa cu care l-a încununat mama sa
în ziua nunţii lui,
în ziua veseliei inimii sale.
4
Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti!
Eşti frumoasă de tot şi n-ai nici un cusur.
Mi-ai răpit inima, sora mea, mireasa mea,
mi-ai răpit inima numai cu o privire,
numai cu unul din lănţişoarele de la gât.
Dragostea ta preţuieşte mai mult decât vinul,
miere picură de pe buzele tale,
miere şi lapte se află sub limba ta.
Sora mea, mireasa mea,
tu eşti grădina din Eden,
păzită de heruvim;
eşti fântâna pecetluită din grădină,
cu izvor de apă vie
ce curge din Liban.
Paradis de rodii sunt vlăstarele tale,
fructe dulci şi minunate,
plante scumpe, aromate,
nard, şofran şi scorţişoară,
trestie mirositoare,
smirnă, hena şi aloe,
copaci lăcrimând tămâie…
- Vino, vânt de miazănoapte!
Vânt de miazăzi, te scoală!
Suflaţi peste grădina mea,
să emane aromele din ea,
să intre iubitul meu în grădina sa
şi să mănânce din alesele ei roade!
5
- Eu intru în grădina mea, soro, mireaso,
îmi culeg smirna cu miresmele mele,
îmi mănânc fagurul de miere cu mierea mea,
îmi beau vinul cu laptele meu …
Mâncaţi, prieteni,
beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste!
- Adormisem, dar inima îmi veghea …
La miezul nopţii s-a auzit un strigăt
şi la uşă bătea cineva:
Deschide-mi, surioară!
Deschide-mi, iubita mea,
deschide-mi, porumbiţa mea, curata mea!
Capul mi-e plin de rouă,
că puterea nopţii
mi-a udat cârlionţii!
Dar eu i-am zis că mi-am scos haina:
cum să mă îmbrac iarăşi?
Picioarele mi le-am spălat:
cum să le murdăresc iarăşi?
Iubitul meu a întins mâna prin fereastră
şi inima mi-a tresăltat
când el mi-a cuvântat;
sufletul mi s-a topit
când el mi-a vorbit
şi m-am sculat iute să-i deschid.
Picuri de smirnă picurau de pe degetele mele,
picuri de cea mai aleasă smirnă picurau pe încuietoarea uşii.
I-am deschis uşa celui drag,
dar el … nu era în prag …
Peste tot l-am căutat
şi pe nume l-am strigat,
dar el răspuns nu mi-a dat.
Străjerii m-au întâlnit,
m-au bătut şi m-au rănit
şi capul mi l-au dezvelit…
Fiice ale Iersalimului, vă implor!
Dacă întâlniţi pe iubitul meu,
spuneţi-i că sânt bolnavă de iubire…
- Ce are iubitul tău mai mult decât alţii,
de ne rogi aşa fierbinte,
o, cea mai frumoasă dintre femei?
- Iubitul meu este alb şi rumen,
deosebindu-se din zece mii.
Capul lui este cunună de aur curat,
cerul gurii lui este numai dulceaţă
şi toată fiinţa lui este plină de farmec.
Aşa este iubitul meu, aşa este mirele meu,
fiice ale Ierusalimului!
6
- Unde s-a dus iubitul tău,
o, cea mai frumoasă dintre femei,
ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine?
- Iubitul meu s-a coborât
să-şi pască turma în grădină
şi să culeagă crini.
- Frumoasă eşti, iubito, dar cumplită,
cumplită ca oastea ce luptă în război.
Întoarce-ţi ochii de la mine,
că ei mă scot de tot din fire.
Eu, Solomon, am şaizeci de regine
şi optzeci de concubine,
iar numărul fecioarelor
cine îl mai ţine?
Dar numai una-i porumbiţa mea,
aleasa mea, curata mea,
singură la mama sa.
Fecioarele o laudă, o salută
şi o numesc fericită, iar reginele şi concubinele
osanale îi ridică:
- Cine e, oare, frumoasa aceasta?
Parcă-i aurora când se varsă,
parcă-i soarele când străluce,
parcă-i luna când pe cer curge,
dar e temută
precum e oastea în luptă!
M-am dus la grădina cu nuci
să văd verdeaţa din vale,
să văd via de-i în floare
şi dacă merii au rodit.
Dar sufletul meu, pe nesimţite,
a zburat şi s-a lipit
de oştirea de război
a alesului şi viteazului meu neam.
Întoarce-te, întoarce-te, Sulamita!
Întoarce-ţi faţa, ca să te privim!
Ce priviţi la Sulamita
ca la hora din Mahanaim?
7
- Frumoasă eşti, domniţă,
frumoase sunt picioarele tale
încălţate în sandale.
Coapsele tale – bijuterii
lucrate cu măiestrie de un artist;
mijlocelul tău – pahar rotund
plin cu vin amestecat;
pântecele tău – un snop de grâu
încins cu crini;
sânii tăi – pui gemeni de căprioară;
gâtul tău – un turn de fildeş;
ochii tăi – iazurile Hesbonului
de la poarta Bat-Rabim;
capul tău e măreţ precum Carmelul,
iar pletele tale sunt ca purpura:
cu ele ţii un rege în robie.
Frumoasă şi plăcută eşti, iubito,
în alese şi dulci desfătări!
Statura ta – un palmier
şi sânii tăi – ciorchini de struguri.
M-am hotărât: Mă voi sui în palmier
şi-i voi apuca ramurile:
atunci sânii tăi vor fi ca strugurii,
mirosul tău ca merele,
gura ta ca vinul.
- Eu sânt a iubitului meu
şi dorinţa lui se ţine după mine.
Vino, iubitule, să ieşim pe câmp,
să rămânem noaptea în sate.
Dis de dimineaţă ne vom duce în grădină
să vedem dacă a înmugurit via
şi dacă au înflorit rodiile.
Acolo îţi voi da dragostea mea.
Mandragorele miresme varsă
şi la noi, acasă,
avem tot felul de roade bune,
noi şi vechi,
pe care, iubitule, pentru tine
le-am păstrat.
8
O, dacă ai fi fratele meu,
când te-aş întâlni în uliţă te-aş săruta
şi nimeni n-ar putea
osândei să mă dea!
Mama ta te-a născut sub măr.
Acolo te-a născut şi te-a făcut ea.
Pune-mă ca o pecete pe inima ta,
fiindcă iubirea este tare ca moartea
şi gelozia este neînduplecată ca Infernul:
Jarul ei este jar de foc,
este o flacără a Domnului.
Apele cele mari
nu pot să stingă dragostea
şi râurile n-o pot îneca.
De-ar da omul toate averile lui pentru dragoste,
numai de dispreţ s-ar bucura.
Eu sânt un zid şi sânii mei sunt turnuri,
iar în ochii lui
sânt ca una care am găsit pacea.
- Avem o soră micuţă,
care n-are încă sâni.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni peţitorii?
Dacă este zid,
vom zidi nişte zimţi de argint pe ea;
dar, dacă este uşă,
într-o scândură de cedru o vom încuia.
Fiice ale Ierusalimului,
vă jur pe cerboaicele şi pe gazelele din câmp,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea! …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu