Cronos şi Zeus

Cronos – Timpul Nesfârşit,

cuprins de remuşcări pentru că a uzurpat

tronul lui Uranos, Spaţiul Nemărginit,

a început să fie obsedat

de ideea că şi el

va păţi, cândva, la fel,

adică va fi detronat de oricare dintre supuşii săi,

sau de fiii săi.

Aşa s-a îmbolnăvit el de delir de persecuţie.

Aşa s-a transformat

din ”persecutat”

în persecutor înfocat.

Şi la domnie s-a asociat

cu o ceată de zeităţi înfricoşătoare,

precum: Thanatos – Moartea; Eris – Discordia;

Apate - Înşelăciunea; Ker – Nimicirea

şi multe alte zeităţi dezgustătoare.

Căci Cronos – Timpul Nesfârşit

a urmărit să se veşnicească pe sine

prin discordie / nimicire / moarte / înşelăciune

şi alte fărădelegi înspăimântătoare.

El i-a închis mai întâi pe Ciclopi,

foştii săi aliaţi,

din nou în Tartar.

Apoi şi-a făurit prostul obicei

de a-şi înghiţi proprii săi fii

cu trup material.

Singur cel mai mic, Zeus, a scăpat,

întrucât mama sa, Rhea, l-a născut şi l-a crescut

în mare secret

într-o peşteră adâncă din insula Creta.

Şi iată că, de ceea ce Cronos – Timpul Nesfârşit - s-a temut mai mult,

de aceea n-a scăpat.

Când fiul său, Zeus, a ajuns la majorat,

el l-a prins pe tatăl său, Cronos, şi l-a castrat,

aşa cum şi Cronos, la rândul său,

îl castrase pe Uranos, tatăl său,

potrivit legii divine:

Cum ai făcut aşa ţi se va face.

De atunci puterea în lume a trecut

în mâna zeilor cu trup material

şi cu atribut raţional,

care, castrându-l pe Cronos,

au dobândit nemurirea ...