DECLINUL DRAGOSTEI

O, Èros,

dragoste de natură pământească-divină,

cu cât patos te cântau în epoca romantică poeţii,

când îndrăgostiţii aveau timp suficient

să se plimbe împreună

sub clar de lună ...

Dar acum prea puţini te mai cântă

în metafore sublime,

întrucât

intrând în Mileniul vitezei,

oamenii nu mai au timp suficient

pentru tine.

Dorinţa tumultoasă de mai mult şi mai bine,

goana nebună după morgana-fericire

a deviat plăpânda Omenire

din matca în care fusese aşezată

la Zidire.

Viteza i-a dezvăţat pe oameni să se mai iubească,

aşa încât

acum ei doar se reproduc

în mare viteză,

iar în ultimul timp s-au gândit

să renunţe chiar şi la acest plăcut obicei

spre a se înmulţi prin ... clonare …,

pentru că nu mai au timp să se’nmulţească

după rânduiala lăsată de Dumnezeu.

Iar despre Filia şi Agape, ce să mai vorbim?

Ele au devenit formalităţi-făţărnicii

ce-i fac pe oameni vecini

cu Neantul! …

Lipsiţi de obiectul muncii lor,

sărmanii poeţi sunt, cu predilecţie, preocupaţi

de fobiile, obsesiile şi delirurile

specifice zilei de ieri, de azi şi de mâine,

ochii lor fiind inconştient aţintiţi

spre Marea Trecere către Tărâmul Celălalt,

unde speră s-o ducă, probabil, ceva mai bine,

singura speranţă care le-a mai rămas …

(2001, 8 decembrie)