IMN ÎNCHINAT FEMEII

De la Facerea lumii femeia a fost şi este culpabilizată

pentru că, ascultând de şoapta diavolului,

a mâncat din pomul oprit,

şi a dat, apoi,

şi bărbatului ei.

Ar fi cazul să înţelegem

că ea nu se simte bine

când bărbaţii arată mereu

cu degetul spre dânsa.

Fiindcă bărbaţii s-au obişnuit

să vadă doar paiul din ochii femeii,

nu şi bârna din ochii lor,

zădărnicindu-şi, astfel, propria lor mântuire.

Fiindcă, iată, femeia, de la început s-a agăţat

de şansa oferită de Dumnezeu

de a se mântui pe sine

prin naştere de prunci.

Şi multe a pătimit femeia, de atunci,

şi în dureri a născut mulţime mare de prunci,

până când, în sfârşit, în urmă cu două mii de ani,

L-a născut pe Fiul ei, Cel zămislit

exclusiv din sămânţa femeii

şi din Duh Sfânt.

Astfel, ea şi-a reparat greşeala ancestrală

şi, prin urmare, merita să fie iertată

şi reabilitată

de bărbatul ei.

Din nefericire,

bărbatul nu s-a dovedit

a fi la înălţime,

ci s-a comportat

ca un psihopat:

Vechiul său delir de persecuţie

ce a debutat

în Grădina Eden,

când s-a certat cu Ziditorul

reproşându-I că i-a dăruit o femeie

care l-a determinat

să intre în păcat,

iată, acum a reînviat:

el a numit-o pe femeia sa “curvă”,

iar pe Fiul ei - “bastard”;

apoi L-a identificat

cu Beelzebul, domnul demonilor,

şi L-a omorât prin răstignire.

Femeia nu s-a putut împotrivi bărbatului ei,

deşi a încercat.

Ea atât a putut să mai facă:

să şteargă sudoarea şi sângele de pe fruntea Fiului ei

şi să-L plângă, bătându-Se în piept .

Apoi, când bărbatul L-a îngropat,

ea stătea de o parte şi se uita

unde-L punea.

Femeia s-a îngrijit de Fiul ei

nu numai cât Acesta S-a aflat în viaţă

(punându-i la dispoziţie toată agoniseala ei),

ci şi după moarte,

îmbălsămându-I trupul cu miresme plăcut mirositoare.

Bărbatul, însă, a prăvălit pe mormânt o piatră mare

şi a pecetluit intrarea în mormânt,

pentru ca Fiul femeii în veci să nu mai învie,

după cum promisese pe când era în viaţă, pe pământ!

Dar, iată,

Hristos a înviat!

Femeia s-a bucurat,

cuprinzându-I picioarele şi închinându-I-se!

Însă bărbatul, în ura sa neţărmurită,

a receptat vestea aceasta ca fiind un basm,

şi L-a ucis, astfel, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu,

din sufletul multor credincioşi!

Trecură de la aceste evenimente tragice două mii de ani

şi ura bărbatului tot nu s-a potolit,

căci el continuă şi azi

să persecute femeia

şi pe Fiul ei

şi pe Dumnezeu.

……………………………………………………

Oare, căderea bărbatului în Abis este definitivă?

(Vreau să zic: şi-a pierdut minţile definitiv?)

Dumnezeu este iubire,

după cum ne revelă Cartea Sfântă.

Femeia este şi ea iubire,

că a dovedit-o din plin.

Doar bărbatul este diavolul,

urmaşul lui Cain,

(Cain fiind de genul masculin),

căci el, plinul de ură,

nu este în stare să ierte.

Femeia şi-a ispăşit greşeala

de a fi mâncat din pomul oprit,

născându-L pe Fiul ei, ca Mântuitor.

Dar bărbatul,

când îşi va ispăşi păcatul

de a-L fi ucis

pe Creator?…

?