I
Mi-e o teamă teribilă de şerpi
de când am reeditat şi eu
acceaşi greşeală pe care o săvârşiseră
mulţi înaintaşi de-ai mei:
Anume, am găsit odată pe cale
un şarpe amorţit de îngheţ.
Mi-a fost milă de dânsul
şi l-am vârât în sân, să se încălzească,
zicându-mi că omul uman
trebuie să-şi reverse dragostea, fără discriminare,
asupra tuturor făpturilor lui Dumnezeu.
Dar, după ce şi-a revenit,
şarpele m-a muşcat mortal.
Atât am mai apucat să zic:
- “Asta ţi-a fost recunoştinţa?”
Şi am decedat pe loc.
Nimerisem într-un Univers paralel,
într-o relaţie cauzală liniară,
ce nu fiinţează pe bază de reciprocitate.
Şi treaba asta mi-a fost fatală!
II
Acum de-abia înţeleg, Hristoase,
cât de greţos a fost paharul
pe care Ţi l-a dat Tatăl ceresc să-l bei.
Căci Tu ai ţinut la sânul Tău
nu unul, nu doi sau trei, ci mii de “şerpi”
pe care i-ai vindecat de neputinţele lor,
iar ei, drept mulţam, strigau în cor:
“La moarte cu Omul Acesta!
Răstigneşte-L, Pilate!”
Acum de-abia Te înţeleg, Hristoase,
de ce, în grădina Ghetsimani,
sudoarea Ţi se făcea picuri mari de sânge
care cădeau pe pământ:
Era prea greţos paharul
de a-Ţi sacrifica viaţa
pentru nişte nerecunoscători
cărora le-ai făcut numai bine,
iar ei Ţi-au răsplătit cu răul suprem!
Acum Te înţeleg, Hristoase,
de ce, în Ghetsimani, ai şovăit o clipă,
punând în cumpănă soarta Lumii întregi,
când Te-ai rugat Tatălui ceresc:
"Tată, depărtează de la mine paharul acesta, fără să-l beau!
Era prea greţos paharul!
Şi dacă un înger venit din Universul paralel
nu Ţi-ar fi amintit că voia Tatălui ceresc
este să-l bei tot, până la fund,
poate ai fi renunţat, Hristoase,
iar noi am fi fost pe veci pierduţi!
Acum, de abia, Te înţeleg, Hristoase!
Căci eu n-am băut din paharul Tău
decât o picătură
şi am murit de greaţă!
Dar dacă l-aş fi băut tot,
precum l-ai băut Tu,
ce m-aş fi făcut?
De aceea mi-e o frică teribilă de oamenii-şerpi! ...
(2001, 2 noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu