PĂCATUL ORIGINAR (3)

Motto :

Tendinţa paranoiacă a omului spre şefie

este proporţională cu fuga sa de răspundere …

Domnul Dumnezeu a încercat să repare

ceea ce se mai putea repara.

El a vrut să stabilească mai întâi

gradul de sinceritate

al făpturii create.

Domnul Dumnezeu l-a întrebat pe Adam:

- Cine ţi-a spus că eşti gol?

Nu cumva ai mâncat din pom?

Văzându-se dat de gol,

bărbatul n-a cooperat;

dimpotrivă, prin răspunsul pe care l-a dat,

a continuat căderea în păcat,

pendulând de la polul disimulatoriu

spre polul “persecutat-persecutoriu”

al histrionismului său.

El a recunoscut că a încălcat porunca,

dar nu s-a socotit vinovat.

Vinovată a socotit-o direct pe soţia sa

şi indirect pe Dumnezeu:

- Femeia pe care mi-ai dat-o Tu,

ea mi-a dat din pom şi am mâncat.

Luată la întrebări,

nici femeia nu şi-a asumat

responsabilitatea pentru fapta sa,

socotindu-l vinovat pe şarpe:

- Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.

Dar, iată, şarpele n-a mai avut pe cine să dea vina.

Domnul Dumnezeu l-a blestemat, zicând:

- Pentru că ai ispitit femeia,

ţărână să mănânci

şi să te târăşti pe pământ.

Sămânţa femeii îţi va zdrobi capul

iar tu îi vei zdrobi călcâiul.

Apoi Domnul Dumnezeu a desfiinţat Matriarhatul,

detronând-o pe femeie din (im)postura

de dumnezee a bărbatului ei

şi transformând-o în sclavă a acestuia.

Şi aşa Domnul Dumnezeu a instituit

Patriarhatul pe pământ,

în vederea respectării legii divine:

Cu ce măsură măsori,

cu aceea ţi se va măsura.

Domnul Dumnezeul i-a zis femeii :

- Voi mări foarte mult

suferinţa şi însărcinarea ta;

în dureri vei naşte prunci,

dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău,

iar el va stăpâni peste tine.

Iar bărbatului i-a zis:

- Tu însuţi ai mărturisit

că ţi-ai recunoscut nevasta

ca superior / ca dumnezeu al tău

în locul Meu,

fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale,

nu de glasul Meu.

Eu v-am creat fiinţe egal-complementare,

după chipul şi asemănarea Mea,

nu să vă certaţi, să vă bateţi veşnic între voi

pentru şefie / pentru primat

între femeie şi bărbat

şi să transformaţi astfel

Edenul în Infern!

Ieşi afară din Eden!

Vei învăţa să-ţi foloseşti raţiunea

în întunericul de afară,

unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor,

câştigându-ţi pâinea în sudoarea frunţii,

până te vei întoarce în pământul

din care ai fost luat!

Căci ţărână eşti

şi în ţărână te vei întoarce!

Şi Domnul Dumnezeu a zis:

“Iată, omul s-a făcut

ca unul dintre Noi,

cunoscând binele şi răul.

Şi dacă femeia a aspirat la cunoaşterea supremă

cu preţul propriei vieţi,

Eu Însumi Mă voi jertfi spre a-l salva pe om,

pentru că Dumnezeu este cunoaştere.

Şi dacă bărbatul a aspirat la dragoste

cu preţul propriei vieţi,

Eu Însumi Mă voi jertfi

spre a-l salva pe om,

pentru că Dumnezeu este dragoste.

Iar acum

să-l împiedecăm pe om

ca nu cumva să-şi întindă mâna

să mănânce roade şi din pomul vieţii

şi să trăiască veşnic”.

Şi, izgonindu-l pe om,

Domnul Dumnezeu l-a aşezat

în preajma grădinii Eden

şi a pus heruvimi cu sabie învăpăiată

să păzească drumul către pomul vieţii.

Drumul la acest pom va fi redeschis

doar după ce bărbatul şi femeia lui

vor învăţa mai întâi

să se comporte ca fiinţe armonice / complementare,

cum le-a creat Dumnezeu,

nu fiinţe potrivnice, dizarmonice,

cum le-a sfătuit diavolul.

Căci diavolul a dorit ca omul

să nu se asemene cu Dumnezeu,

ci să decadă mai prejos

chiar decât animalele ...