Motto:
O, bărbatule!
Spune-mi ce gândeşti despre femeie,
ca să-ţi spun cine eşti! ...
Atunci raţionalul Adam a meditat,
exclamând stupefiat:
«După ce am mâncat din pomul interzis,
în loc s-ajung precum Dumnezeul Cel Atotputernic,
am ajuns un dumnezeu neputincios!
Sperat-am să aflu
femeia ideală,
dar avut-am parte
de varianta contrară ...
Sperat-am să aflu
ajutor potrivit pentru mine,
când colo, iată,
am dat peste … N-am cuvinte! ...
Când o femeie doreşte ceva,
nimic n-o poate împiedeca.
De aceea,
cine se pune rău cu femeia,
se pune rău cu toată Lumea.
Se pune rău
şi cu Dumnezeu,
şi cu diavolul
şi omul ajunge
întâi nebun,
apoi în pământ!
Căci eu am dobândit
doar “dreptul” de a fi umilit
şi pedepsit,
fără să am dreptul la replică!
Singur în faţa vieţii,
singur în faţa morţii! ...
Singur am fost în Eden,
singur am rămas în Infern! ...
Deşi am soţie,
îmi este imposibil să comunic cu dânsa,
din cauza ideii ei fixe
de a fi şef cu orice preţ
peste bărbatul ei.
Am încercat în tot felul,
şi cu binele, şi cu răul,
dar nu-i speranţă s-o educ,
dovadă că boala şefiei i-a intrat
definitiv în sânge!
Aş putea să divorţez,
sau s-o internez
pe viaţă la Psihiatrie,
pentru teomanie,
rezistenţă la schimbare,
istericale
şi delir de persecuţie.
Căci ar merita nebuna să-i răspund
după nebunia ei,
să nu se creadă înţeleaptă!
Dar eu sunt un gentleman,
nu pot să fac una ca asta:
Cum să-mi fac de râs nevasta
la modul oficial?
Nu e bine să răspunzi nebunei
după nebunia ei,
să nu te asemeni cu ea!
Şi, apoi, ce rost ar avea
să internez o bolnavă incurabilă?
E nebuna mea!
Eu trebuie să am grijă de ea,
întrucât Ziditorul a zis:
«Ceea ce a unit Dumnezeu,
omul să nu despartă!»
Că voise Dumnezeu să facă
ajutor potrivit pentru bărbat,
dar se pare că a eşuat,
întrucât n-a ieşit decât un drac,
o şefă tiranică, matriarhală! ...
Eu şi nevasta -
doi străini
în acelaşi pat,
două suflete vrăjmaşe
în acelaşi trup,
doi nebuni
în aceeaşi barcă!
Rău este fără femeie,
rău este cu femeie!
Nici fără ea nu pot,
nici cu ea nu pot!
Dumnezeu mi-a hărăzit
soarta măgarului lui Buridan
care a murit în final
şi de foame şi de sete,
pentru că nu s-a putut hotărî
ce să facă mai întâi:
să bea, ori să mănânce?
Acum înteleg ce este Moartea despre care vorbea Dumnezeu:
Aceasta e moartea ce mi-e sortită
drept pedeapsă că am mâncat din pomul oprit!
Aceasta e albia în care va curge de acum
Marele Fluviu al Umanităţii!
Căci eu am ales să gust
binele şi răul,
viaţa şi moartea!
Iar acum, nu ai decât
să bei, Grigore, aghiazmă! …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu