Pandora

Fost-a o vreme când, pe pământ,

existau doar femei obişnuite.

În vremea aceea era pace şi armonie între oameni.

Zeii, cei pricepuţi la femei,

ştiau că femeile frumoase joacă rolul

de factori entropici foarte activi

în societate (v. cazul lui Paris şi al Afroditei).

Ei s-au gândit să creeze o femeie deosebit de frumoasă,

asemenea zeiţelor din Olimp,

pe care au copleşit-o cu tot felul de daruri femeieşti,

motiv pentru care i-au pus numele Pandora.

Menirea ei era să semene Discordia pe pământ.

Şi Zeii i-au dat-o de nevastă titanului Epimetheu,

fratele lui Prometeu.

Si i-au mai dat, ca dar de nuntă, o cutie

în care nimeni nu ştia ce-i.

Pandora, care nu era doar frumoasă,

ci şi foarte curioasă,

a deschis în taină cutia

pe când bărbatul ei era plecat de-acasă.

Într-o clipită,

toate relele ce fuseseră întemniţate aici

au ieşit

şi s-au împrăştiat pe pământ.

Pandora foarte tare s-a speriat

şi repede capacul la loc l-a aşezat,

închizând acolo Speranţa

care nu apucase să iasă.

De atunci Omenirea a decăzut într-un pesimism profund,

obişnuindu-se să trăiască fără Speranţă…

Oamenii au fost, astfel, pedepsiţi de Zei,

pentru că nu le aduceau acestora destule jertfe …