Motto:
Nu-mi da, Doamne, nici sărăcie, nici bogăţie,
dă-mi pâinea care-mi trebuie,
ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine,
şi să zic: “Cine este Domnul?”
Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur
şi să iau Numele Dumnezeului meu în deşert!
(Pildele lui Solomon 30.8,9)
Mi-e o teamă teribilă de sărăcie,
pentru că sărăcia mă leagă de glie,
transformându-mă în sclav sau în iobag.
Nu am bani să-mi plătesc chiria,
medicamentele vitale, încălzirea,
telefonul, radioul, televiziunea.
Banii nu-mi ajung nici pentru mâncare.
Nu am bani nici pentru tramvai.
Sărăcia mă leagă de glie,
izolându-mă complet de lume,
aşa că trăiesc mai rău ca la puşcărie.
Căci puşcăriaşii beneficiază gratuit
de mâncare, căldură, apă curentă,
asistenţă medicală, televiziune
şi alte facilităţi,
pe când eu, deşi sânt om liber,
nu pot beneficia de toate acestea.
Sărăcia mă face de multe ori
să mă cert cu oamenii şi cu Dumnezeu,
reproşându-I că are grijă exagerată
doar de bogaţi şi de puşcăriaşi,
în timp ce pe săraci i-a uitat.
Mi-e o teamă teribilă de sărăcie,
căci ea mă face să păcătuiesc
nu numai împotriva oamenilor,
ci şi împotriva lui Dumnezeu.
Oh, mi-e o teamă teribilă de sărăcie! ...
(2001, 6 noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu