PSIHOPHOBIE


I


Mi-e teamă teribilă de gânduri, de idei

mai ales de când am aflat

că mamei Eva i-a trecut odată prin cap

să asculte de şoapta diavolului

şi să mănânce pe furiş din pomul oprit,

spre a deveni ca Dumnezeu.


Numai că ea n-a devenit ca Dumnezeu,

ci a devenit doar dumnezeea bărbatului ei,

fapt care l-a nemulţumit profund pe Adam.


De atunci a intrat răul în lume,

întrucât între cei doi se duce o luptă surdă,

o luptă pe viaţă şi pe moarte

pentru supremaţie, pentru putere,

ceea ce produce o enormă suferinţă în Lume.


II


Mi-e teamă teribilă de gânduri, de idei,

de când am aflat că lui Cain

i-a venit ideea să-şi ucidă fratele,

pentru că era mai bun decât el.


De atunci până în ziua de azi

luptele fratricide dintre oameni nu mai contenesc.


Mi-e teamă teribilă de gânduri, de idei,

de când unui om i-a venit întâia oară ideea

de a-şi persecuta, de a-şi teroriza semenii.

De atunci războaiele, vărsările de sânge,

se ţin lanţ în istoria omenirii.


III


Mi-e teamă teribilă de gânduri, de idei,

de când unui om i-a venit prima dată ideea

că nu ar exista Dumnezeu,

omul ar fi Dumnezeu!


De atunci omul s-a îngâmfat atât de tare

încât şi-a pierdut minţile,

îmbolnăvindu-se de delir teomanic,


IV


Mi-e teamă teribilă de gânduri, de idei,

de când lui Homo sapiens sapiens i-a venit ideea

să-L ucidă pe Fiul lui Dumnezeu

spre a lua locul lui Dumnezeu.


Cum ar putea un hipofren să conducă Universul,

când el nu este stăpânul propriului său destin?


De aceea mi-e o teamă teribilă de gânduri, de idei …


(2001, 6 noiembrie)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu