Am păşit în Cenaclul poeţilor cu respect şi cu sfială,
ca într-un Sanctuar.
Cerând câteva îndrumări de specialitate,
cei ce veghează din umbră la destinul poeziei
mi-au dat următoarele indicaţii:
w N-ai voie să utilizezi cuvântul!
Nu tu l-ai inventat.
L-au inventat înaintaşii,
deci oricând poţi fi învinuit
de plagiat …
w N-ai voie să scrii despre dragoste!
Este un subiect vetust ce a fost abordat
de predecesori pe parcursul a mii şi mii de ani.
În consecinţă, este epuizat
şi oricând poţi fi acuzat
de furt de idei, de plagiat …
w N-ai voie să abordezi teme biblice:
Poţi să-L superi pe Dumnezeu,
riscând să-L tâlcuieşti eronat …
w Abţine-te să abordezi teme psihanalitice:
rişti să fii considerat ne bun, întrucât gura poetului
din preaplinul inimii sale grăieşte,
şi după cele ce ai scris vei fi psihanalizat ...
w N-ai voie să scrii despre dezmoşteniţii soartei,
despre urâţenia / hidoşenia vieţii, despre moarte.
Poţi să induci cititorului un mod de gândire pesimist, negativ ...
w N-ai voie să abordezi teme politico-economice,
acesta fiind dreptul exclusiv al ziariştilor acreditaţi.
Lasă-le lor dreptul de a fi răpiţi, maltrataţi, decapitaţi! …
w Iar în timp ce străbaţi Valea Plângerii şi a Umbrei Morţii
de pe planeta Pământ,
n-ai voie să scoţi banale strigăte de deznădejde,
chiar dacă le emiţi în van
într-un univers uman-inuman ...
w Ai grijă să nu te întrebi niciodată ce face Ţara pentru tine,
ci, mai de grabă, întreabă-te ce faci Tu! pentru Ţară! ...
w În concluzie, pentru a nu o mai lungi,
foarte puţine rămân acelea despre care poţi să mai scrii:
Scrie despre ceea ce nimeni n-a scris,
dar ai grijă să nu superi pe nimeni!
M-am conformat preţioaselor indicaţii,
autocenzurându-mă pe cât am putut,
şi iată ce-a ieşit:
(2001, 6 decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu