I
Mi-e teamă teribilă de Justiţia omenească,
această instituţie socială oficială nefastă,
adesea răuvoitoare, adesea incapabilă să stabilească
adevărul în litigiile dintre oameni,
motiv pentru care comite numeroase şi grave
erori judiciare.
Fiecare instanţă ierarhică stabileşte alt adevăr
şi emite altă sentinţă,
ca şi cum Adevărul n-ar fi unic, ci ar fi mai multe,
dintre care Instanţa reţine
doar “adevărul” care-i convine
într-o anumită cauză.
II
Mi-e teamă teribilă de Justiţia omenească,
pentru că ea, fiind investită cu prea multă putere,
s-a gândit să facă abuz de putere
în actul de justiţie,
şi s-a transformat, astfel,
în fiară apocaliptică.
Vestea aceasta a ajuns
până la tronul lui Dumnezeu, în Cer.
Şi Însuşi Dumnezeu a exclamat:
- “Mă voi pogorî pe pământ chiar Eu
să Mă conving Personal dacă au lucrat
după zvonul venit până la Mine!
Iar de nu va fi aşa, voi şti”.
Nici n-a ajuns bine pe Pământ Dumnezeul întrupat,
că imediat a şi fost arestat
pentru vina că a venit nechemat
dintr-un Univers Paralel în Lumea aceasta.
Şi Dumnezeul întrupat
pe pielea Sa a constatat
că judecătorii de pe Pământ sunt nedrepţi,
că n-au frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni.
Justiţia omenească s-a lăudat
în faţa Dumnezeului întrupat
cu independenţa şi cu puterea absolută ce o deţine
şi a început să negocieze sentinţa,
zicându-i în taină: “Stăpâne,
putere am să Te răstignesc chiar şi pe Tine.
Dar dacă ne oferi mai mulţi arginţi
decât arhiereii, duşmanii Tăi de moarte,
Îţi garantez:
putere am să Te eliberez!
Căci noi ne conducem după deviza:
Clientul nostru, Stăpânul nostru.
Vreau să zic, dreptate oferim
nu celui ce ne mituieşte cu mai puţin,
ci aceluia care este mai darnic,
sau după cum dictează interesul politic al Cezarului
pe care, cu devotament, îl slujim! ”
Dar Domnul Hristos a preferat mai bine
să moară cu dreptatea în braţe,
decât să mituiască
această coruptă Justiţie omenească.
În consecinţă, Justiţia L-a condamnat la moarte prin răstignire
(osânda cea mai grea şi cea mai de ruşine,
rezervată doar pentru sclavi şi tâlhari),
deşi n-a găsit nici o vină într-Însul!
L-a condamnat la moarte pe Fiul lui Dumnezeu,
spre a demonstra Lumii întregi
cât de mare este puterea ce o deţine,
spre a le induce tuturor frica de dânsa!
Şiretlicul le-a reuşit din plin,
întrucât, pe mine, când am aflat toate acestea,
m-a apucat o frică teribilă de Justiţia omenească,
pe care o percep ca pe-o năpastă,
generatoare de-atâta haos social.
În adevăr,
cum ar putea nişte judecători raţionali
să condamne la moarte în mod deliberat
un om în care n-au găsit nici o vină?
Un asemenea act
nu denotă neutralitate judiciară,
ci scoate în evidenţă o diabolică lucrătură antiumană,
ce frizează patologicul, sadismul,
delirul teomanic împins până la demenţă!
III
În fond, cine ne judecă pe noi?
Nişte zei, nişte supermani, nişte îngeri nepătaţi?
De credeţi una ca asta, amarnic vă-nşelaţi!
Ne judecă nişte funcţionari de stat
care se lasă prea uşor corupţi
de către clienţii lor,
nişte orbi care ne zic:
- “Lăsaţi-ne să scoatem paiul din ochiul vostru!”,
dar ei nu văd bârna din ochii lor.
Şi, când un orb călăuzeşte alt orb,
cad amândoi în groapă.
În decursul istoriei, câte speranţe n-au spulberat,
câţi oameni nevinovaţi n-au condamnat la moarte,
sau să putrezească în puşcării?
Câte suflete nevinovate n-au mutilat şi n-au ucis
prin nedreptăţile judiciare pe care le-au comis?
De prea multe ori
Justiţia omenească omoară pe cine n-ar trebui să moară,
şi lasă să trăiască pe cine n-ar trebui să trăiască.
Ea se ocupă de orice altceva:
de principii, de proprietate, de politică, de câştig mârşav,
dar nu de om.
Punând semnul egal între Drepturile omului
şi Drepturile infractorului,
ba mai mult,
comiţând infracţiunea de Favorizare a infractorului,
ea condamnă drastic pe cel ce fură un ou
şi achită, ca nevinovat, pe cel ce fură şapte mii de boi.
Ea dă la moarte pe oamenii în care nu se găseşte nici o vină
şi pune în libertate barabele,
hoţii, escrocii, bandiţii, “măgarii” şi tâlharii,
fără să o tragă nici măcar Dumnezeu la răspundere!
De aceea,
asemănatu-s-a Justiţia omenească, în mijlocul societăţii,
cu mărul stricat care strică merele sănătoase,
cu celula canceroasă ce îmbolnăveşte întregul organism!
IV
O întrebare a rămas, de-a lungul mileniilor, fără răspuns:
“Cine-i judecă pe judecători?”
Societatea omenească n-a fost în stare
pe parcursul a mii şi mii de ani
să-şi făurească un mecanism de apărare
împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor sociale
săvârşite de judecătorii corupţi, aserviţi şi avari!
Până când, Doamne, vei întârzia să ne faci dreptate?
Până când trebuie să-mi fie mie frică - simplu cetăţean -
de această Justiţie lovită de iraţionalitate?
Un glas mi-a răspuns din Eter:
«Omule, fii propriul tău judecător
şi vei scăpa de Judecată!
De ce ţii cu tot dinadinsul
să depinzi de intermediari?
Până când vrei ca alţii să hotărască mereu,
în locul tău,
propria-ţi soartă?
Împăcă-te cu pârâşul tău câtă vreme eşti cu el pe cale.
Iar celui ce vrea să se judece cu tine ca să-ţi ia haina,
lasă-i şi cămăşa
şi te asigur că vei scăpa infinit mai ieftin
decât dacă vei apela la judecătorii "umani” …
(2002, 20 iulie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu