Mi-e teamă teribilă să nu înnebunesc!
Căci nebunia înseamnă alienare,
adică înstrăinare de Dumnezeu şi de oameni!
In ille tempore, când Adam a mâncat pe furiş
din pomul oprit,
el s-a înstrăinat, prin aceasta, de Dumnezeu
(cu alte cuvinte,
a înnebunit).
De atunci, urmaşii lui Adam
trăiesc înstrăinaţi de Dumnezeu
(adică alienaţi).
Şi ce n-a făcut Dumnezeu pentru a Şi-l apropia iarăşi pe om,
pentru a-l vindeca de nebunia / de înstrăinarea lui?
A luat chiar şi chip omenesc
şi i-a zis:
- “Omule, Eu atât de mult te iubesc
încât Îmi dau şi viaţa pentru tine!”
Dumnezeu spera că omul
va aprecia cum se cuvine gestul Său
şi, prin reciprocitate, Îl va iubi şi omul pe Dumnezeu.
Trecut-au două mii de ani de-atunci
şi, vai, stupoare!
Nebunia omului devine, parcă, din ce în ce mai mare!
Căci omul, ca şi lupul,
nefiinţând pe bază de reciprocitate,
nu-L iubeşte pe Dumnezeu nici de aproape, nici de departe
şi, prin aceasta, este iremediabil pierdut.
(Prin jertfa Dumnezeului întrupat
s-a salvat
din păcate
doar un mic număr de oameni!
De aceea mi-e o frică teribilă
să nu înebunesc de supărare!) …
(2001, 4 noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu