Iubito,
În clipa a’ntâia în care te-am văzut,
rămas-am surd, hipnotizat şi mut;
adâncu’ntregii mele fiinţe a tresăltat,
inima a palpitat,
mintea mi s-a tulburat,
privirea s-a modificat
încât, de-atunci
nimic altceva nu reuşesc să mai văd pe Lume
decât pe tine.
Căci o magie anume
ţi-a veşnicit imaginea
în mintea mea
chiar şi când te afli departe de mine.
Şi-n lipsa ta simt că mă sufoc,
de parcă n-ar mai fi aer pe lume.
Babele zic că mi-ai făcut farmece,
dar eu sânt de altă părere:
farmecele feminine
cu care te-a înzestrat Dumnezeu
s-au dovedit suficiente
să mă’ndrăgostesc nebuneşte de tine.
Iubito, îţi mărturisesc solemn:
Dacă se-ntâmplă cumva
să nu-mi răspunzi
cu o dragoste egală cu dragostea mea,
un singur lucru ştiu:
pierzându-te pe tine,
se micşorează şansa ca eu să mai rămân viu!
x
x x
Dragostea neîmpărtăşită
este o formă nefastă de magie
care nu se ştie ce surprize aduce
pentru oricine!
De aceea mi-e o frică teribilă
de tipul acesta mortal de magie!
Căci Dumnezeu a lăsat
să depindă bietul bărbat
de „Da”-ul sau „Nu”-ul femeii!
(Şi invers!) ...
(2002, 20 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu