Vai soli!
Oh! Nici nu vă imaginaţi
ce frică mi-e de singurătate!
Deşi trăiesc în mijlocul a şase miliarde de oameni,
sunt, totuşi, singur,
din cauza neputinţei reciproce de comunicare,
aşa că viaţa îmi pare
un dialog între surzi.
De la naştere până la moarte
sunt mereu singur.
Mă nasc singur întrucât,
când vine vremea să mă nasc,
nimeni altul n-o poate face
în locul meu.
Trăiesc singur întrucât
nimeni altul nu poate trăi
ceea ce mi-e hărăzit
să trăiesc doar eu.
Mor singur întrucât,
când vine vremea să mor,
nimeni altul nu poate muri
în locul meu.
Singur în faţa vieţii,
singur în faţa morţii!
În timpul acesta
ceilalţi ce fac?
Unii se bucură,
alţii se-ntristează,
iar pentru restul
evenimentul trece
drept fapt divers!
Sunt singur în măsura în care
sunt o individualitate.
Nu sunt singur în măsura în care
am părtăşie cu semenii şi cu Dumnezeu.
O, Viaţă!
Cât din tine este dragoste şi cât este ură?
Cât este interes
şi cât indiferenţă?
O, Moarte!
Cât din tine este dragoste sau ură?
Cât este interes
şi cât indiferenţă?
O, Doamne, Dumnezeule!
Cât loc ocupi Tu în viaţa mea
şi eu într-a Ta? ...
(2002, 20 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu