Mi-e frică teribilă să mai spun minciuni
de când am aflat că „minciuna este de la diavolul,
că diavolul este ucigaş şi tatăl minciunii”.
De atunci m-am hotărât să spun în viaţă doar adevărul,
el fiind acela care m-a eliberat.
De exemplu, m-au întrebat odată
dacă vecina mea are vreun amant.
Spus-am adevărul şi consecinţele au fost groaznice:
Un amant a fost prins, bătut, batjocorit şi castrat,
celălalt amant a fost decapitat,
iar vecinica s-a dus şi s-a înnecat.
Mi-a părut extrem de rău de tot ce s-a întâmplat.
Pentru această delaţiune am fost foarte aspru criticat
de semenii mei, care m-au anametizat / m-au marginalizat.
Mi-au reproşat că dacă aş fi spus o mică minciunică,
trei oameni de la moarte ar fi fost salvaţi.
Este adevărat, i-aş fi salvat, dar cu ce preţ?
Vă spun eu:
Cu preţul pierderii sufletului meu!
Căci a minţi înseamnă a-ţi vinde sufletul diavolului!
Şi cum l-aş mai fi răscumpărat?
Fiindcă sufletul omului are o valoare atât de mare încât
nici dacă ar da omul toată lumea aceasta
în schimb pentru sufletul său
tot nu şi l-ar mai putea
răscumpăra.
De aceea vă rog, credeţi-mă, oameni buni:
Îmi este o frică teribilă să spun minciuni!
2011, 2 martie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu