O, BRAD FRUMOS!

O, pom al vieţii,

secretând tămâie

şi emanând ozon!

Cetina ta era verde

doar când erai viu,

în mijlocul Grădinii Eden.

Dar acum vremurile s-au schimbat:

Oamenii au progresat

în gândirea lor

şi, întinzând mâna, au mâncat

din interzisul pom.

În urmă cu două-trei sute de ani

creştinii au inventat

un nou obicei păgân

prin care îşi închipuie că pot să-şi mântuie

sufletele lor.

Un duh rău i-a învăţat

că tu ai fi mai frumos mort decât viu,

împodobit cu beteală,

globuri, bomboane, portocale

şi mici beculeţe clipitoare

ce imită stelele de pe cer

în casele lor.

O, brad frumos,

tu preînchipui pruncii pe care i-a măcelărit Irod

cu ocazia Naşterii Domnului!

Acum ai ajuns o amintire!

Cine vrea să te admire,

te mai găseşte doar printre fosile,

fiindcă irozii-creştini au măcelărit

toţi brazii din păduri,

spre a-i transforma din pomi ai vieţii

în pomi de Crăciun,

nişte mortăciuni,

care, după câteva zile,

vor fi aruncate în foc,

sau la gunoi!

Sărmană planetă,

te plânge poetul că ai rămas

fără fabricantul tău de ozon!

Sărmanilor munţi,

uriaşi cu capu-n nori,

vă plânge poetul

că v-au tuns podoaba capilară,

aşa încât chelia voastră seamănă prea bine

cu pustietatea selenară! …

(2003, 1 ianuarie)