SFINTEI FECIOARE MARIA


O, Maică preacurată

şi pururea Fecioară

Marie,

mâna Domnului a fost, în adevăr,

cu tine.


Căci Dumnezeul Cel Preaînalt

L-a rânduit pe Sfântul Evanghelist Luca,

un medic luminat şi binecuvântat,

singurul în faţa căruia ai avut curajul

să-ţi deschizi inima

spre a-i dezvălui dumnezeiasca taină

a Neprihănitei Zămisliri,

pe care n-ai avut curajul s-o dezvălui

altcuiva, nimănui.


Şi Lumea întreagă a aflat

şi a crezut

prin pana acestui medic binecuvântat,

că, la toate acestea,

Dumnezeu din ceruri

a vegheat.


Dar dacă în faţa ta s-ar fi prezentat

un medic psihanalist din zilele noastre

în faţa căruia, deschizându-ţi sufletul,

i-ai fi relatat despre vedenia de îngeri

şi despre Pogorârea Duhului Sfânt

asupra trupului tău imaculat

sub umbra puterii Celui Preaînalt,

şi că aşa l-ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu,

fii sigură, Maică preacurată,

că te-ar fi considerat alienată

şi, în mare grabă, te-ar fi internat

în Spitalul de psihitrie,

cu diagnosticul: Schizofrenie,

boala psihică cea mai gravă.


Căci medicii psihiatri din zilele noastre,

în virtutea nucleului lor subcultural

- un adevărat pat al lui Procust

bazat pe antropocentrism,

egocentrism şi solipsism -,

neagă Pluralitatea Lumilor,

considerând demonii şi îngerii,

şi chiar pe Insuşi Dumnezeu,

ca fiind nişte halucinaţii,

adică percepţii fără obiect,

secreţii patologice ale unor creiere bolnave!


O, Maică preacurată

şi pururea Fecioară

Marie,

Domnul a fost, în adevăr,

cu tine

şi te-a cruţat

să nu ai a face

cu medicii psihiatri

din zilele noastre.


Domnul fie lăudat

şi-n veci fie binecuvântat! …


(2001, 5 decembrie)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu