MOARTEA SUPERBEI PLANETE ALBASTRE

În amintirea teribilei secete

ce a debutat insidios

în anul 2000 după Hristos

şi nu se ştie cât va dura…

Asist neputincios şi trist

la moartea planetei Pământ.

Soarele încălzeşte Terra de nouă ori mai tare.

Nu adie nici măcar o boare de vânt.

Arşiţa muşcă din tot ce e viu, viaţa dispare.

Plante sucombă, insecte, păsări, sălbăticiuni nu mai sunt.

Incendiile mistuie păduri seculare.

Trombe de flăcări şi fum se înalţă la cer.

Mă înspăimânt văzând cît e de rapid

temutul proces de deşertificare.

Cântecele mirelui şi ale miresei de pe uliţe pier.

Ochiul percepe doar peisaje aride, lunare.

Oamenii îşi muşcă la sânge buzele de dureri,

blasfemiindu-L pe Dumnezeu, Stăpânul peste aceste puteri,

în loc să-şi facă MEA CULPA, să-şi ceară iertare

pentru satanicul egoism şi incompetenţa în administrare,

pentru monstruoasa lor nepăsare

faţă de viitorul comun.

Omul – acest dumnezeu nebun –

a profitat de faptul că

Dumnezeu de mult timp l-a lăsat

în voia minţii lui blestemate:

Acum „doarme mulţumit”,

după cum şi-a aşternut ...

(2003, 30 august)