DIN PARTEA AUTORULUI


Motto:


Dacă posteritatea va păstra pentru eternitate măcar vreo douăzeci

de poezii din cele câteva sute pe care le-am scris, înseamnă că

destinul meu poetic s-a împlinit ...

Mihai Beniuc (citat din memorie)



În primul an al Mileniului al III-lea am auzit la aparatul de radio o prelegere de înaltă ţinută academică asupra genialei metafore bacoviene „Aud materia plângând”. Am avut atunci intuiţia că plânsul nu este singurul verb ce animă materia, fiinţarea acesteia fiind infinit mai bogată în acţiuni. De pildă, materia poate nu numai să plângă ci să şi râdă, sau să curgă etc, cum bine a remarcat anticul Heraclit.

În clipa aceea o Mână Nevăzută a apăsat pe buton şi a trezit, din somnul ei cel profund, Muza poeziei. Ea m-a inspirat să scriu rapid, în replică, poezia FIINŢEZ, DECI EXIST, inclusă în prezentul volum la pag. 16.

A doua zi m-am prezentat cu poezia în faţa doamnei profesoare Maria Bologa, ea însăşi o distinsă poetă care, pe vremea aceea, era redactorul revistei literare INTERFERENŢE din Caransebeş. Dumneaei mi-a zis: „Omule, fă bine să mai aduci câteva poezii, că nu ştiu de unde să te iau şi unde să te pun !” I-am răspuns: „Stimată doamnă, Muza mea a recăzut în somnul ei cel profund şi nu ştiu cum să fac s-o trezesc din nou”.

La o ceaşcă de cafea, am alunecat cu discuţiile în Mitologie şi a venit vorba despre Sfinx. La un moment dat, doamna Maria Bologa îmi zice: „Uite, data viitoare să te prezinţi la cenaclu cu o poezie despre Sfinx!”. Nimic mai simplu, i-am zis. I-am adus poezia, i-a plăcut şi mi-a publicat-o imediat în revistă. Apoi mi-a zis: „Ce mai stai? Apucă-te să transpui Mitologia în versuri!”. Ideea mi-a surâs. M-am pus pe lucru şi am realizat capitolul Mitologicale, pe care l-am inclus ulterior în volumul ALTER POESIS.

Observând şi, probabil, plăcându-i modul de abordare a tematicii mitologice din perspectivă scientist-psihanalitică, doamna Maria Bologa mi-a zis: „Ce ar fi să încerci să abordezi şi câteva teme biblice în aceeaşi perspectivă?”

M-am aşternut la lucru şi a rezultat CĂLĂTOR PRIN EXISTENŢĂ Vol. I PĂCATUL ORIGINAR.

La o nouă ceaşcă de cafea, doamna Maria Bologa îmi pune pe tavă următoarea ideie năstruşnică: „Ce ar fi să transpui însăşi Psihanaliza în versuri?” Am rămas stupefiat de propunerea făcută şi am protestat, zicând: „Doamna Maria, ceea ce îmi cereţi Dumneavoastră este imposibil. Nimeni n-a mai făcut până acum aşa ceva şi nici nu cred că s-ar încumeta cineva la un asemenea supliciu!” „Tocmai de aceea”, a venit răspunsul, „vei fi primul poet pe plan mondial care reuşeşte să facă acest lucru !”

La un asemenea imperativ, venind acasă si parcurgând plin de scepticism termenii din Dicţionarul de psihanaliză pentru a vedea care dintre ei se pretează să îndeplinească rolul de Muză, Speranţa a reînviat când mi-am dat seama că fobiile şi delirurile reprezintă o adevărată mină de aur ce oferă suficiente subiecte pentru realizarea unui substanţial volum de poezii. Aşa s-a născut prezentul CĂLĂTOR PRIN EXISTENŢĂ vol. II PHOBOS ŞI DEIMOS.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu