Într-o lume în care disfuncţionalităţi de toate categoriile se manifestă cu pregnanţă şi în care omul, agresat psihic, dar şi material, trăieşte o stare de alienare mai mult sau mai puţin conştientizată, se simte nevoia unei "oglinzi" în care fiecare ar trebui să aibă curajul de a se privi şi recunoaşte pe sine.
Convins că acest lucru este destul de anevoios de înfăptuit, poetul Nicolae Kreis, autorul volumului PHOBOS ŞI DEIMOS, îl invită pe cititor să-şi dea singur răspuns la un mare şi cuprinzător semn de întrebare care, credem, s-ar traduce astfel: "Cine sunt eu, de fapt?"
Nicolae Kreis, ca orice poet, nu poate ocoli problema fundamentală a omului: dragostea, pe care o ia ca punct de plecare în dezvoltarea volumului. Autorul îşi exprimă opinia că, într-o lume în care primatul vieţii materiale asupra celei spirituale se amplifică şi se generalizează tot mai mult şi în mare viteză la nivel planetar, grija şi respectul faţă de valoarea om se atrofiază văzând cu ochii, astfel că dragostea, mai ales sub aspectele sale filia şi agape, nu mai are condiţii să înflorească, dimpotrivă, se atrofiază şi moare. Iar "Unde dragoste nu e, nimic nu e", după cum a zis în premieră monială, în urmă cu două mii de ani, Sfântul Apostol Pavel. Căci, în condiţiile amintite, dragostea este substituită cu indiferenţa, ura, intoleranţa şi teroarea, ce generează de o parte frica manifestă într-un imens cortegiu de fobii (analizate de autor în ordine alfabetică), iar de altă parte anxietăţi / angoase / groază permanentizată, ce poate avea ca efect final destructurarea personalităţii prin apariţia delirurilor de tot felul.
Prin tactica vorbirii la persoana a I-a singular, autorul bate şaua să priceapă iapa că aici nu este vorba neapărat de o operă autobiografică, ci de invitaţia adresată cititorului de a se cerceta şi regăsi pe sine într-una sau mai multe din fobiile sau delirurile descrise în volum.
Nu lipsesc din masivul volum al d-lui Nicolae Kreis aprecieri de ordin social, expuse cu un simţ analitic ascuţit şi exact, autorul dovedindu-se un bun observator al vieţii sociale contemporane, fără ca accentele sale să scoată în evidenţă un anumit partizanat politic.
Un "Exitus. Memento mori" lasă posibilitatea întrevederii unei credinţe care n-ar fi trebuit să-l părăsească pe omul de azi, anume, credinţa în Dumnezeu, singura salvare reală din haosul în care se află omenirea.
Posibilitatea unei/unor lumi paralel, reale sau presupuse, este pusă de autor pe seama credinţei generale nu numai a continuităţii vieţii după moarte, ci şi a izbăvirii din infernul acestei lumi nebune prin strămutarea sufletului în lumile respective.
Recomand acest volum ca un fel de manual de psihanaliză, nu mai facil decât un adevărat studiu, dar, poate mai interesant şi mai atractiv, prin modalităţile literar-artistice în care a fost scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu