Mulţimea care strigase: “Răstigneşte-l, Pilate!”
stătea acolo impasibilă şi privea.
Ce putea să facă mulţimea altceva?
Ea cugeta difuz, contradictoriu, în sinea sa,
neştiind ce hotărâre să ia:
Să protesteze, să se răscoale?
Dar dacă, prin aceasta, comite vreo eroare?
Când la răspântii nu se află indicatoare
sau indicatoarele arată sensuri contrare
încât nu ştii în ce sens s-o apuci,
expectativa nu-i soluţia cea mai rea,
până se găseşte ieşire din dilema:
‘Să mergem pe calea indicată de Dumnezeu,
sau pe calea indicată de oameni?’
Iată, Dumnezeu este departe, e greu de ajuns la El,
pe când şefii noştri, fiind mai aproape de noi,
avem mai mare încredere într-înşii!
Nu sunt, oare, toate stăpânirile rânduite de Dumnezeu?
Nu sunt, oare, arhiereii, cărturarii şi fariseii noştri
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?
De aceea socotim că n-am greşit
când ne-am ales lideri dintre ei,
oameni capabili, care ştiu
mult mai multe decât ştim noi!
Este adevărat, Hristos ne-a făcut mult bine,
luând asupra Sa neputinţele noastre.
El bolile nostre le-a purtat
şi chiar mâncare, în pustie, ne-a dat.
Dar conducătorii noştri s-ar putea să aibă dreptate când spun
că Mesia de faţă ar fi un monstru, un histrion,
demon încarnat, agent al lui Beelzebul,
care, folosindu-se de puterea de a face minuni,
urmăreşte să ne ducă în rătăcire!
Să nu fie!
Bine-am făcut că i-am cerut osânda cea mai grea!
Sângele lui să fie asupra noastră şi a copiilor noştri!
Ce-o mai fi după aceea, vom vedea!
Hristos Cel răstignit a luat cuvântul şi le-a zis:
- O, trestii gânditoare, clătinate încolo şi-ncoace de vânt!
O, corăbii mânate încolo şi-ncoace de furtună,
ce greşeală fatală aţi făcut
refuzând Stăpânirea lui Dumnezeu
în favoarea stăpânirii omului asupra voastră!
Va veni vremea când dreptatea cauzei Mele va fi cunoscută.
Atunci veţi zice: “Pentru ce L-am prigonit noi?”
Dar fi-va prea tărziu:
Atunci mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra voastră!
Şi le-a zis femeilor care-L boceau:
- Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine,
ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!
Că, iată, vor veni zile când se va zice:
« Ferice de cele sterpe,
ferice de pântecele care n-au născut
şi de sânii care n-au alăptat».
Atunci vor zice munţilor: «Cădeţi peste noi!»
şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!»
Că, dacă fac ei acestea Copacului verde,
ce vor face celui uscat?
În zilele acelea oamenii vor căuta moartea
şi n-o vor găsi;
vor dori să moară
şi moartea va fugi de la ei,
măcar că o doresc mai mult ca pe o comoară.
Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă,
zi de urgie aprinsă, de mânie,
care va preface tot pământul în pustie
şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
Stelele cerurilor nu vor mai străluci,
soarele se va întuneca la răsăritul lui
şi luna nu-şi va mai da lumina.
Voi pedepsi lumea pentru răutatea ei,
pe cei răi pentru nelegiuirile lor;
voi face să înceteze mândria celor trufaşi
şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Voi face oamenii mai rari decât aurul curat
şi mai scumpi decât aurul din Ofir.
Pentru aceasta voi clătina puterile din ceruri
şi pământul se va zgudui din temelia lui
de mânia Domnului oştirilor,
în ziua aprinsei Lui mânii.
Pentru că nu sunteţi nici reci, nici în clocot,
ci sunteţi căldicei,
am să vă vărs din gura Mea.
Atunci veţi cunoaşte că Eu sunt,
dar, pentru mulţi,
fi-va prea târziu! ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu