IOV

(Cap. 1 din Cartea lui Iov)

(Compilare după Textele Originale,

redată în formă prescurtată,

parţial decriptată).

Motto:

Fiecare om are un prag propriu (un talant)

al puterii de a suporta încercările

la care îl supune Dumnezeu …

Iov era cel mai bogat om din Răsărit.

(El a păcătuit înaintea lui Dumnezeu

prin aceea că nu s-a priceput sau n-a vrut

să facă fiilor săi

educaţia prin muncă şi pentru muncă.

Atitudinea lui Iov s-a dovedit ulterior

a fi păcat de moarte.

O mare mulţime de slujitori munceau din greu

să creeze condiţiile materiale

pentru ca aceşti feciori de bani gata

să-şi petreacă viaţa

în ospăţuri ce se ţineau lanţ).

Când un ospăţ se găta,

tatăl lor, Iov, aprindea

câte o ardere de tot

pentru fiecare dintre ei.

Iov îşi zicea:

«Poate că fiii mei au păcătuit

şi l-au supărat pe Dumnezeu

în inima lor».

Aşa avea Iov obicei să facă.

Lucrul acesta lui Dumnezeu nu i-a plăcut,

pentru că Dumnezeu, pe om când l-a făcut,

i-a hărăzit să-şi câştige pâinea în sudoarea frunţii,

nu să-şi petreacă viaţa veşnic în chefuri.

De aceea,

Dumnezeu i-a nimicit pe fiii lui Iov,

poruncind vântului să răstoarne casa peste ei,

în timp ce mâncau, beau vin şi petreceau.

Dumnezeu S-a gândit să nimicească şi averea lui Iov,

pentru că acesta n-o utiliza cum se cuvine.

Aşa că, poruncind focului să cadă din cer,

a transformat toată averea lui Iov în scrum.

Şi, astfel, într-o singură zi, bogatul Iov

a rămas singur, sărac lipit pământului,

numai el cu nevasta lui

şi cu Dumnezeu.

În faţa unei încercări atât de cumplite,

Iov nu s-a supărat pe Dumnezeu.

Din contră, I-a mulţumit şi L-a binecuvântat, zicând:

- Gol am ieşit din pântecele mamei mele,

gol mă voi întoarce în pământ.

Domnul a dat,

Domnul a luat,

fie Numele Domnului binecuvântat!

Prin aceasta, Iov a oferit oricărui muritor

pildă vrednică de urmat,

spre a nu avea nimeni sufletul lipit

de cele materiale de pe pământ,

ci numai de Dumnezeu.

Totuşi,

dacă de ochii lumii, Iov nu se arăta afectat,

în sinea lui, el era deosebit de stresat,

căci n-a durat mult şi s-a îmbolnăvit

de o bubă rea, din creştet până în tălpi,

probabil psoriazis sau cancer.

Atunci nevasta l-a agresat psihic, zicând:

- Măi Iov, măi!

Eu cred că ai înnebunit!

Vezi bine cât de mult rău Dumnezeu ţi-a făcut

şi tu, în neprihănirea ta, rămâi neclintit!

Blestemă pe Dumnezeu şi mori!

Pentru ce să mai trăieşti pe pământ,

acum, când nu mai eşti bun de nimic,

când nu mai pot suferi duhoarea gurii tale

şi nu mai am ce să-ţi dau de mâncare?

Traiul alături de tine

a devenit pentru mine

mult mai amar decât moartea!

La auzul acestor cuvinte,

trăznetul, ca din senin, l-a lovit

drept în moalele capului pe sărmanul Iov.

Şi, năucit,

abia a putut să mai îngaime câteva cuvinte:

- Nu eu am înnebunit,

ci tu vorbeşti ca o femeie nebună.

Căci, dacă până acum Dumnezeu mi-a îngăduit

să mă înfrupt doar din partea cea bună

a pomului cunoştinţei binelui şi răului,

iată, acum, timpul a sosit

să mă înfrupt şi din patea lui cea rea.

Oare, îţi închipui că menirea omului pe pământ

este să primească din mâna lui Dumnezeu

numai binele?

O, femeie, amarnic te-nşeli!

Omul trebuie să primească, deopotrivă, şi răul!...

Prin aceste cuvinte deosebit de înţelepte,

Iov a trecut ca om drept înaintea lui Dumnezeu

şi înaintea întregii umanităţi,

fiind dat mai târziu ca exemplu

de către Însuşi Domnul Hristos! ...