IOV (2)

(Cap. 2 din Cartea lui Iov)

Motto:

Depăşirea pragului de suportabilitate a încercărilor

la care este supus un om este echivalentă, în prima fază,

cu pătrunderea într-un Labirint din care omul respectiv

nu mai găseşte ieşirea …

(Prin agresiunea psihică deosebit de virulentă,

soţia lui Iov i-a ucis bărbatului ei sufletul, aşa încât,

de acum, Iov a trecut

în alt stadiu al existenţei,

acela al cugetării deosebit de profunde

asupra femeii, asupra lui Dumnezeu,

asupra vieţii şi a morţii,

asupra Existenţei şi Non-Existenţei.

Ajungând în pragul nebuniei,

Iov se gândea cam aşa

în inima sa:

- Oare, n-a făcut Dumnezeu femeia

să fie un ajutor potrivit pentru bărbat?

Nu i-a impus Ziditorul datoria

de a-şi urma bărbatul pân’la mormânt,

nu numai la bine, ci şi la rău,

nu numai când e uşor în viaţă, ci şi când e greu?

Ce resort tainic, lăuntric, o împinge acum,

pe aceea care este os din oasele mele

şi carne din carnea mea,

să se ridice atât de năvalnic împotriva mea,

până acolo încât să-mi dorească moartea,

cerându-mi să-L blestem pe Dumnezeu?

Ceea ce-mi doreşte ea nu este o moarte obişnuită, naturală,

ci o nimicire totală,

atât a trupului, cât şi a sufletului!

Cuvintele ei tăioase s-au înfipt adânc în creierul meu,

şi-au făcut cuib de răpitoare în sufletul meu,

se răsucesc precum cuţitul în rană deschisă,

mă ard, mă frig ca un cui înroşit în foc,

tăindu-mi complet puţina poftă de viaţă ce mi-a mai rămas.

Aş prefera mai bine să trec pentru vecie în Neant,

decât să mai continui o astfel de existenţă

lipsită de sens.

Prin agresiunea psihică deosebit de virulentă,

ea îmi va provoca moartea, mă va ucide,

fără ca cineva s-o bănuiască de crimă,

fără s-o tragă cineva la răspundere,

nici măcar Dumnezeu!

Iată, înţeleptul Solomon

a găsit femeia mai amară decât moartea.

Să nu generalizăm!

Nu toate femeile sunt rele,

dar, printre ele,

se află destule fiice de-ale lui Cain!

Sufletul lor unelteşte împotriva sufletului bărbaţilor lor,

pe când aceştia le strâng în braţe, la piept, şi le iubesc!

Când îţi merge bine în viaţă,

fiica lui Cain te dezmeardă, te iubeşte;

iar când îţi merge rău, în loc să-ţi fie sprijin,

ea te înbrânceşte.

La Facere, Dumnezeu i-a binecuvântat

pe strămoşii noştri, Eva şi Adam,

şi le-a hărăzit să alcătuiască amândoi un singur trup.

Aşa că bărbatul şi femeia alcătuiesc

un singur trup în care coexistă două suflete.

Dacă acestea sunt compatibile,

dacă se-ndrăgesc, dacă se iubesc, atunci e raiul pe pământ.

Dar dacă sunt incompatibile,

dacă se resping, dacă se urăsc, atunci e iadul pe pământ.

Dar nu sunt sufletele oamenilor suflare de viaţă

din gura lui Dumnezeu?

De ce ajung ele să se respingă, să se urască?

Nu cumva Însuşi Dumnezeu este dual,

asemănându-Se cu pomul cunoştinţei,

care este, în acelaşi timp, şi bun şi rău?

Treaba asta Îl priveşte pe El.

Eu un singur lucru constat:

Acest pom al cunoştinţei

îl introduce adesea pe om într-un Labirint

din care omul nu mai găseşte ieşirea,

aflându-şi acolo putrezirea.

Şi Iov s-a rugat Domnului, zicând:

- Doamne, ajută-mă să ies din acest Labirint,

în caz contrar, îmi voi pierde minţile!

Dar Domnul nu i-a dat nici un răspuns.

Părăsit de nevastă şi de Dumnezeu,

Iov s-a îmbolnăvit de depresie psihică majoră

generată de stresul deosebit de intens,

de sentimentul profund de insecuritate totală

şi de ideea că viaţa nu mai are pentru el nici o valoare).

A părăsit casa şi s-a aşezat

pe grămada de gunoi de lângă grajd,

pentru ca nevasta să nu-i mai perceapă duhoarea gurii,

să nu-i mai ceară să-L blesteme pe Dumnezeu

şi să nu săvârşească, la supărare, la mânie, vreun rău.

A luat un ciob cu care se scărpina,

întrucât “îl mânca” foarte tare pielea ...