Motto:
Escaladarea tensiunilor generate de neputinţa de comunicare
dintre cele două grupuri
distruge posibilitatea oricărei solidarităţi a celor de afară
cu aproapele aflat în Labirint, determinându-l
pe acesta din urmă să perceapă pretutindeni
(atât pe pământ cât şi în Cer) numai duşmani de moarte …
(Elifaz din Teman a fost foarte indignat
de faptul că Iov i-a atacat atât de grav pe psihoterapeuţi.
În adevăr, medicii sunt fiinţe sensibile
care nu suportă să le atingi nici măcar cu o floare.
Drept urmare, Elifaz a recurs la atac la persoană,
iar Iov i-a replicat tot cu atac la persoană
întrucât,
cu ce măsură dai, cu aceea ţi se măsoară,
cum ai făcut aşa ţi se va face
şi cine scoate sabia, de sabie va pieri!)
Zis-a Elifaz lui Iov:
- Se cade să dea înţeleptul, ca răspuns, înţelepciune deşartă,
să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic?
Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu!
Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura
şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
Nu eu, ci gura ta te osândeşte,
buzele tale mărturisesc împotriva ta,
căci tu vorbeşti de parcă ai fi mai bătrân decât Dumnezeu
şi vrei să-I dai sfaturi cu privire la Facerea lumii!
Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi?
Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?
Tu îţi trăieşti în mod paroxistic delirul.
Încotro te trage inima
şi ce înseamnă această privire fixă a ochilor tăi?
Ce! Împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi mânia,
şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea,
precum că omul născut din femeie ar fi o făptură necurată
şi că nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
cu atât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată - omul -,
care bea nelegiuirea ca apa?
Vrei să insinuezi că din mâinile lui Dumnezeu,
Care este curat,
ies lucruri necurate?
O, Iov, vreau să te învăţ, ascultă-mă!
Omul cel rău îşi trăieşte viaţa în nelinişte,
ţipete de spaimă răsună la urechile lui!
Tu nu mai tragi nădejde să scapi de întuneric,
căci ai ridicat mâna împotriva Celui Atotputernic,
te-ai năpustit asupra Lui
cu partea cea mai tare a scuturilor tale.
Ochii ţi se bulbucau în cap de grăsime
şi coapsele-ţi erau încărcate cu osânză.
Locuiai în cetăţi care au fost nimicite,
în case sortite să fie dărâmate.
Te-ai încrezut în rău şi răul ţi-a fost răsplata.
Ea a venit înainte de sfârşitul zilelor tale,
căci Dumnezeu te-a pierdut cu suflarea gurii Sale!
Spune-ne, Iov, ce mai ai de spus?
Iov a luat cuvântul şi a zis:
- Astfel de lucruri am auzit eu des.
Voi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi,
căci vă trageţi cu toţii din neamul lui Cain!
V-am făcut eu, oare, vreodată, vreun rău?
O, Elifaz, ai putea să-mi spui
de ce atâta ură, de ce atâta supărare, încrâncenare,
în toate cuvintele tale?
Ca voi aş vorbi eu
dacă aţi fi în locul meu?
V-aş copleşi cu vorbe,
aş da din cap la voi,
v-aş mângâia cu gura
şi aş mişca din buze
ca să vă uşurez durerea?
Vă voi arăta că între voi niciunul nu este înţelept!
Dumnezeu v-a încuiat inima în faţa priceperii,
de aceea nu veţi ieşi biruitori!
Cine dă pe prieteni să fie prădaţi,
copiilor aceluia li se vor topi ochii!
Dar cel neprihănit rămâne totuşi, tare pe calea lui,
cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
Trăiam liniştit, dar Cel Atotputernic m-a lovit,
m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca într-o ţintă,
săgeţile Lui înconjurându-mă din toate părţile.
El îmi străpunge rinichii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
mă frânge bucăţi, bucăţi,
Se aruncă asupra mea ca un războinic,
mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui,
scrâşneşte din dinţi împotriva mea,
mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi.
Ei îşi deschid gura să mă mănânce,
mă ocărăsc şi mă bat peste obraji,
se înverşunează toţi împotriva mea.
Totuşi, nici o fărădelege n-am săvârşit
şi rugăciunea mea întotdeauna a fost curată!
O, Pământule, nu-mi acoperi sângele
şi vaietele mele să se audă până la marginile lumii!
O, Dumnezeule din cer!
Te rog să fii martorul şi apărătorul meu
împotriva prietenilor care râd de mine
când mă aflu în lipsuri, necazuri şi nevoi!
Pune-Te zălog pentru mine înaintea Ta;
altfel cine ar putea să răspundă pentru mine?
Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog Domnului cu lacrimi
să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu
şi fiului omului împotriva prietenilor lui!
Pe vremea când eram sănătos şi bogat,
prietenii mă linguşeau, nu mă-nfruntau.
Acum, când numărul anilor mei se apropie de sfârşit,
când suflarea mi se pierde, zilele mi se sting,
când mă aşteaptă, mă strigă mormântul,
acum sunt înconjurat de batjocoritori,
şi ochiul meu e obligat să privească spre ocările lor.
M-au făcut de basmul oamenilor,
ca pe unul pe care-l scuipi în faţă!
Ei îmi spun că noaptea este zi, că speranţa n-a murit,
că “luminiţa de la capătul tunelului s-a ivit”,
în timp ce eu aştept ca locuinţă mormântul,
zicând gropii: “Tu eşti tatăl meu!”
şi viermilor: “Voi sunteţi mama mea!,”
iar nădejdea mea merge împreună cu mine
să ne odihnim amândoi în ţărână!
Acum s-au gândit ei să mă încurajeze?
Prea târziu! …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu