Necugetatului Ghilgameş i s-a tras sfârşitul
pentru că a săvârşit greşeala fatală
de a judeca prea aspru dragostea cea oarbă, carnală,
greşeală pe care chiar şi zeii se feresc să o comită.
În adevăr, înţelepţii evită
să judece prea aspru dragostea carnală.
Doar cei ce nu sunt în stare să iubească săvârşesc
această teribilă greşeală.
Ulterior viaţa a demonstrat
că Ishtar/Afrodita nu era chiar atât
de nestatornică în dragoste
precum o învinuise regele din Uruk.
Nestatornicia ei deriva din faptul
că Destinul nu-i scosese încă în cale
alter-ego-ul ei masculin,
cheia care să deschidă perfect
lacătul inimii sale.
Până într-o zi,
când Afrodita l-a întâlnit pe Tamuz / Adonis,
un muritor mai frumos chiar decât zeii din Olimp.
Pe acesta Afrodita l-a luat
imediat de bărbat.
De atunci, zeiţa dragostei trăia permanent în extaz,
stare pe care doar dragostea adevărată poate să o procure.
În adevăr, Afrodita uita întru-totul de sine
când se afla împreună cu soţul ei,
de care nu se despărţea de fel,
nici când acesta mergea la vânătoare de lei.
Fericire mai mare nu se văzuse vreodată până atunci
pe pământ.
O fericire care a stârnit invidia
Nemilosului Destin.
Aşa că într-o zi,
Tamuz / Adonis a săvârşit greşeala fatală
de a merge la vânătoare
fără zeiţa dragostei.
Un mistreţ uriaş l-a sfâşiat
şi Adonis a decedat imediat.
Ishtar / Afrodita l-a plâns şi l-a regretat,
aşa cum nici o altă femeie muritoare
sau zeiţă nemuritoare
n-a plâns şi n-a regretat
vreodată vreun bărbat.
Sângele lui Tamuz/Adonis s-a transformat
în roşu trandafir,
iar lacrimile Afroditei -
în florile morţii, numite narcise.
Durerea Ishtar / Afroditei
chiar şi pe Anu / Zeus l-a înduioşat,
aşa că Anu / Zeus lui Tamuz i-a acordat
dreptul de a învia din morţi câte şase luni pe an
spre a le petrece împreună cu Afrodita,
lucru cu care zeiţa s-a împăcat …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu