Tyhe

Cine afirmă că Mitologia greacă ar fi murit de mult,

că n-ar mai fi decât o piesă de muzeu,

se înşeală amarnic.

Viaţa demonstrează din plin

că zeităţile sale n-au dispărut în Neant,

ci s-au reîncarnat în ... oameni.

Iată, Primordialul Uranos, Spaţiul nelimitat,

în ciuda faptului că a fost de către Cronos castrat,

nu s-a smerit pe sine, ci s-a camuflat

sub masca vastelor Imperii ce cresc neîncetat.

Uzurpatorul Cronos, Timpul nesfârşit,

în ciuda faptului că a fost de către Zeus scopit,

nu vrea nicidecum să renunţe la vechiul obicei

de a-i înghiţi de vii pe toţi fiii săi.

Uzurpatorul Zeus, un zeu antropomorf,

a fost şi el pătruns până în măduva oaselor de vechiul morb,

morbul de a fi Stăpân călare-pe-Forţă-şi-Putere,

spre a supune totul-totul sub divina-i vrere.

Iată-l încarnat

în şefi de stat

(regi, împăraţi, preşedinţi, şefi de trib, dictatori),

capi de familie, patroni, parlamentari, judecători

şi lista poate continua indefinit…

Ce să mai vorbim despre Afrodita-Venera,

zeiţa frumuseţii şi a dragostei carnale?
Iat-o clonată în milioane de exemplare

pline de graţie, de splendoare,

învitând privitorul la îmbrăţişare, iubire,

singura mare bucurie ce le-a mai rămas muritorilor pe pământ.

Pallas-Athena, zeiţa înţelepciunii, este şi ea prezentă,

dar are mai puţini aderenţi.

Hera, zeiţa ce protejează castitatea familiei,

se pare că a dat faliment.

Sărmanul Hefaistos, Zeul Muncii, a fost retrogradat

din statutul de zeu în acela de sclav, necondiţionat.

El trudeşte zi şi noapte, din ce în ce mai greu,

pentru a satisface pântecul Puterii, un Hău

ce nu se mai satură nicicând,

din contră, pe zi ce trece, devine tot mai avid.

Tiranicul rege pederast Minos s-a reprofilat:

acum e mare democrat

în Consiliul Europei

şi în Guvernele Lumii,

în timp ce lasciva Pasiphae

face dragoste cu caii

şi cu câinii.

Iată-l pe Prometeu, Înţeleptul Cetăţii, Atoateştiutorul,

Cunoscătorul tainelor ascunse, El, Nemuritorul,

petrecându-şi viaţa prin Puşcării, în Temniţă Grea,

pentru că nu vrea să înţeleagă, nu vrea şi nu vrea,

că nu în slujba omului trebuie să se pună El,

ci în slujba Puterii, pe post de menestrel.

Cât despre zeul războiului, Ares, ce să vă mai spun:

socotesc că nimeni n-are nevoie de argumente suplimentare

spre a se convinge cât de prezent este dânsul printre oameni!

Cu zeiţa Justiţiei, Dike, nu ştiu ce s-a întîmplat:

Ori a dezertat

spre a nu se mai întoarce niciodată printre oameni,

ori şi-a aruncat

cârpa de la ochi

să-i poată privi atent pe cei ce dispun de mulţi arginţi,

ca să le facă numai acestora dreptate.

Cerându-mi iertare că nu pot să-i amintesc aici pe toţi,

mă opresc la Tyhe,

zeiţa norocului şi a belşugului.

Tyhe face parte din grupul de zeiţe ale Destinului.

De la început ea a fost o zeiţă partinică,

favorizându-i doar pe cei puţini,

care devin din ce în ce mai bogaţi,

şi întorcând spatele celor mulţi,

care devin din ce în ce mai săraci.

Capricioasă, ciudată şi nedreaptă

mai este şi această

zeiţă a norocului şi a belşugului!

Aşa că toate sunt mai rele ca la Început,

când Omenirea făcea eforturi sincere şi disperate

să se desprindă din Animalitate …