UNIVERSUL


Universul este polarizat

în Universul-Bărbat

şi Universul-Femeie,

care nu fiinţează separat

ci atât de strâns îmbrăţişaţi,

încât alcătuiesc

un singur Univers ...



FEMEIA (1)


Surâs al lui Dumnezeu.

Laborator tainic de fabricare a vieţii.

Pom al cunoştinţei binelui şi răului.

Pom al vieţii ...



FEMEIA (2)


Femeia este mult râvnita şi căutata

Gaură de vierme,

prin care Însuşi Dumnezeul-întrupat

pătrunde dintr-un Univers

în alt Univers ...



BĂRBATUL



Mică zburătoare

care se regăseşte pe sine

doar în cuibul femeii ...




GRAMATICALE


VIRGULA


Frunză de pe rămurea,

după draga virgulea,

iată, vine Dragostea

să-mi desfete inima;

inima şi sufletul,

cât o trăi Pământul;

inima şi mintea mea,

ce-ţi scrie poezia.


ADVERBUL ŞI


Mândro, mândruliţa mea,

odată cu Dragostea

mai vine Şi-altcineva:

frunză albă, colilie,

vine neagra Gelozie,

o adevărată stihie

perfidă ca o stafie ...


ADVERBUL IAR


Frunză verde de mărar,

eu o trec în calendar

la trecutul cel amar,

dar ea, ca un armăsar,

iar apare, iar şi iar


SUBSTANTIVUL PUNCT


Frunză verde dor-mărunt,

Punctule, mic amănunt,

te urăsc atât de mult:

tu i-ai pus Dragostei punct,

m-ai lăsat ca frunza în vânt


Punctule, fii blestemat,

ai putere cât un Drac:

dacă tu n-ai exista

Dragostea ar persista.


De n-ar fi existat Punctul,

Arhimede

n-ar fi răsturnat Pământul …


(11 februarie 2012)





PARTEA a II-a



F R I C A





Motto:


Cel ce se află în pace cu sine şi cu Dumnezeu

nu are a se teme de nimic.





PROLOG


Apucai pe-un drum în jos,

mă-ntâlnii cu Domn’ PHOBOS

însoţit de Domn’ DEIMOS:

FRICA şi GROAZA mă pătrunseră

până-n măduva oaselor.


Apucai pe drum în sus,

mă-ntâlnii cu DOMN’ IISUS:

O pace nesfârşită puse stăpânire

pe sufletul meu …


(2003, 11 iunie)



HISTRIONUL POZITIV


Histrionul pozitiv este actorul

care se poate transpune în orice rol,

identificându-se psihologic cu orice fiinţă,

spre a simţi ceea ce simte orice fiinţă,

spre a avea părtăşie cu orice fiinţă,

în timp ce, pe cele secrete ale sale

nu le cunoaşte nimeni, decât Dumnezeu

şi el însuşi.


El este cunoscut de Lume

doar în măsura în care

el însuşi permite Lumii să-l cunoască …


(2001, 2 decembrie)



CALVARUL POETULUI



Poetul merge la izvorul din crâng

şi stă acolo ore întregi,

reflectând şi compunând versuri.


Ne-poeţii s-au alarmat de aceasta

şi comentează, zicând:

- A înnebunit cutare:

Stă ore-ntregi la izvorul din crâng,

fără nici un rost,

ascuns în nemişcare!


- O fi vreun terorist!,

şi-au dat cu presupusul supervigilenţii

şi Poliţia a intrat în alertă maximă!


Căci Lumea noastră fragilă, de cristal,

se teme mai mult de poeţi,

decât de adevăraţii bandiţi,

corupţi, escroci, hoţi, “măgari” şi tâlhari.


Poetul şi Lumea -

două Lumi paralele,

care au prea puţine în comun.


Lumea,

hiperpreocupată de cele materiale,

a sărăcit spiritual

aşa încât,

la nivel planetar,

spiritul poetic s-a atrofiat în om,

vorbindu-se tot mai frecvent

de moartea poeziei, întrucât

poezia se reduce tot mai mult

la simple forme fără fond

care nu prezintă nici un interes

pentru publicul larg,

ci, eventual, doar pentru un cerc restrîns

de iniţiaţi - aristocraţi.


Doar ici, colo, câte un poet temerar

se mai încumetă uneori

să ia asupră-şi, în mod voluntar,

tarele psihice ale tuturor

făcându-le publice,

spre a-i sări Lumii în ajutor,

punându-i oglinda în faţă…


(2001, 16 octombrie)



LA IZVORUL FRICILOR


Pe superba planetă pe care vieţuiesc

pericole la tot pasul mă pândesc :

în fiecare clipă, în fiece loc,

cineva toarnă mereu gaz pe foc.


Sufletu-mi tremură, sufletu-mi arde

doruri nespuse, nelinişti de moarte.


Aceasta este dovada că sânt încă viu,

aceasta-i sublima comoară ce-n suflet o ţiu …


(2002, 17 septembrie)





ACAROPHOBIE


Mi-e o frică teribilă de legende

şi de locurile legendare!


Căci ele evocă fapte tragice, ieşite din comun,

întâmplări neverosimile, inexplicabile, iraţionale,

care s-au produs în vremuri mai îndepărtate

sau mai apropiate,

şi care mi s-ar putea întâmpla şi mie.


De pildă, la noi în localitate,

există un turn medieval

pe vârful unui deal.



O parte din zidul lui a fost dinamitat de localnici

pentru ca, din pietrele lui, să-şi construiască sălaşuri.


Stau adesea şi privesc la ce a mai rămas

şi încerc să-mi imaginez toate câte or fi fost.


Aici au trăit cândva oameni

care au luptat, au iubit, au urât, au deznădăjduit şi au sperat.


Câte legende nu s-or fi ţesut, câte drame nu s-or fi consumat!


O, dacă pietrele ar putea să vorbească,

ele ar avea multe de relatat!


Umbrele morţilor nedreptăţiţi îmi cer ajutor,

dar ce pot să fac?


O teamă surdă, nelămurită, din altă Lume,

pune stăpânire atroce pe mine:


Este teama de Necunoscutul

ce-şi are izvorul în Trecutul,

pe care nu-l cunosc …


(2001, 26 octombrie)