Poetul merge la izvorul din crâng
şi stă acolo ore întregi,
reflectând şi compunând versuri.
Ne-poeţii s-au alarmat de aceasta
şi comentează, zicând:
- A înnebunit cutare:
Stă ore-ntregi la izvorul din crâng,
fără nici un rost,
ascuns în nemişcare!
- O fi vreun terorist!,
şi-au dat cu presupusul supervigilenţii
şi Poliţia a intrat în alertă maximă!
Căci Lumea noastră fragilă, de cristal,
se teme mai mult de poeţi,
decât de adevăraţii bandiţi,
corupţi, escroci, hoţi, “măgari” şi tâlhari.
Poetul şi Lumea -
două Lumi paralele,
care au prea puţine în comun.
Lumea,
hiperpreocupată de cele materiale,
a sărăcit spiritual
aşa încât,
la nivel planetar,
spiritul poetic s-a atrofiat în om,
vorbindu-se tot mai frecvent
de moartea poeziei, întrucât
poezia se reduce tot mai mult
la simple forme fără fond
care nu prezintă nici un interes
pentru publicul larg,
ci, eventual, doar pentru un cerc restrîns
de iniţiaţi - aristocraţi.
Doar ici, colo, câte un poet temerar
se mai încumetă uneori
să ia asupră-şi, în mod voluntar,
tarele psihice ale tuturor
făcându-le publice,
spre a-i sări Lumii în ajutor,
punându-i oglinda în faţă…
(2001, 16 octombrie)
