IOV (4)

(Cap. 4 din Cartea lui Iov)

Motto:

Cei de afară îl percep pe cel din Labirint

ca pe unul care a fost pedepsit de Dumnezeu.

(Psihoterapeutului Elifaz din Teman

nu i-au plăcut văicărelile / lamentările lui Iov.

În consecinţă, foarte aspru l-a admonestat):

- Măi, Iov, măi,

tu una gândeşti, alta vorbeşti şi alta făptuieşti!

N-ai zis tu că omul este dator

să primească din mâna lui Dumnezeu

nu numai binele, ci şi răul?

Când te aflai în fericire,

celor nenorociţi le dădeai sfat.

Acum, când este vorba de tine,

eşti slab şi eşti tulburat,

te comporţi ca un fricos,

ca un laş care vrea să treacă în Nefiinţă,

spre a scăpa de necaz, de suferinţă!

Tu nu-ţi observi această disociaţie psihică stranie?

Vrei să te suspectez că suferi de schizofrenie?

De unde această dorinţă irezistibilă a ta de a trece în Neant?

De unde pulsiunea acesta irezistibilă spre moarte ?

Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău,

nu izvorăşte speranţa ta din neprihănirea ta?

(Apoi Elifaz a insinuat

că Iov ar fi vinovat

de un anume păcat,

întrucât):

- După câte am văzut eu,

nici un om neprihănit

n-a fost vreodată nimicit

de Dumnezeu, fără motiv.

Numai aceia care ară fărădelegea

şi seamănă nelegiuirea

sunt aspru pedepsiţi

şi chiar nimiciţi

de Dumnezeu!

Aşa că nenorocirea nu răsare din ţărână

şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.

Toate au, în Lume, o cauză.

Omul se naşte ca să sufere,

după cum scânteia se naşte ca să zboare!

(Ca să repare cât de cât gafa

de a-l fi jignit atât de grav pe Iov,

Elifaz din Teman drege busuiocul,

arătând că, de fapt, toţi omenii sunt păcătoşi.

Starea de păcătoşenie a omului este o fatalitate,

este condiţia fundamentală în care fiinţează

întreaga umanitate) :

- Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?

Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a creat?

Dacă n-are Dumnezeu încredere nici în slujitorii Săi,

dacă găseşte el greşeli chiar şi la îngerii Lui,

cu atât mai mult la cei ce îşi trag obârşia din ţărână,

care locuiesc în case de lut

şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

(Apoi Elifaz din Teman îl atacă pe Iov

într-un mod deosebit de dur.

El insinuează, iarăşi, că Iov ar fi un om viclean,

pe care Dumnezeu, prinzându-l în viclenia lui,

i-a răsturnat planurile).

- Strigă acum! i-a zis Elifaz. Cine-ţi va răspunde?

Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?

Nebunul piere ucis de mânia lui

şi prostul moare ucis de aprinderea lui.

Zadarnic alergi tu la oameni să le spui necazul!

Aleargă mai bine la Dumnezeu,

căci El face rana şi tot El o vindecă!

El te va scăpa de la moarte în vreme de foamete

şi de loviturile sabiei în vreme de război;

vei fi la adăpost de biciul limbii,

vei fi fără teamă când va veni pustiirea

şi nu vei avea frică de fiarele pământului.

Vei face legământ chiar şi cu pietrele câmpului,

vei avea pace în cortul tău,

îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi,

şi vei intra în mormânt la bătrâneţe,

ca snopul strâns la vremea lui.

Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!

Aşa că, nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic!

O, Iov, ascultă sfatul meu,

că este spre binele tău! ...