Hristos Cel răstignit n-a fost mângâiat/încurajat
cât timp S-a aflat pe cruce,
adică în ultimele clipe ale vieţii Sale terestre,
dimpotrivă, a fost puternic stresat,
scuipat, batjocorit, blasfemiat.
Criteriul fundamental şi rapid
de a cunoaşte sufletul oricărui om
este acela de a observa
ce atitudine ia
în faţa lui Hristos Cel răstignit.
Iată, discipolii, – prietenii cei mai apropiaţi –,
L-au părăsit şi s-au risipit,
de frică să nu fie şi ei răstigniţi,
căci « prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte».
Cunoscuţii şi femeile care veniseră cu El din Galileea
stăteau departe, îşi băteau pieptul şi-L boceau.
Doar ucenicul pe care îl iubea
stătea lângă crucea Sa
împreună cu mama Lui, care plângea.
Poporul şi-a asumat rolul de spectator impasibil.
Iar cei ce sunt prin viaţă trecători,
împreună cu cei ce se cred atoateştiutori
şi cu alte categorii de răufăcători,
au pozat în postura de detractori,
care batjocoresc Ceea Ce nu cunosc.
Singur un răufăcător pedepsit,
la dreapta lui Hristos cel răstignit,
a ştiut să deosebească
Esenţa divină de Aparenţa pământească,
mângâindu-I, astfel, sufletul chinuit,
drept pentru care a dobândit
dreptul de a intra în Rai.
Dar să-i analizăm pe rând :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu